„În discuțiile avute aici, în Europa, lumea crede că este foarte important pentru FIFA să opereze cu integritate, transparență și responsabilitate”, le-a declarat Obama jurnaliștilor, la conferință de presă după summitul G7.
Președintele SUA a precizat că nu poate comenta direct în legătură cu investigația FBI privind acte de corupție în acdrul FIFA.
Dar el a menționat că fotbalul nu este numai un joc, este o afacere și „o sursă de incredibilă de mândrie națională”, iar SUA doresc „să fie sigure că un sport care câștigă popularitate este coordonat într-o manieră corectă”.
FIFA se confruntă cu un uriaș scandal de corupție, după ce justiția americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreședinți FIFA și șapte oficiali ai forului. În urma scandalului, președintele Jospeh Blatter și-a anunțat demisia.
Ancheta a început după ce americanul Chuck Blazer, fost membru al Comitetului Executiv al FIFA, a cooperat cu autoritățile americane. El a pledat vinovat în 2013 la zece capete de acuzare, incluzând complot, înșelătorie, fraudă electronică, și a plătit o amendă de 1,9 milioane de dolari. Alte trei persoane, printre care doi fii ai lui Jack Warner, și două companii de marketing sportiv au pledat de asemenea vinovate, în acest caz.
Șapte oficiali ai forului mondial au fost reținuți, la 27 mai, la Zurich, la solicitarea Departamentului de Justiție al SUA, în legătură cu fapte de corupție.
Oficiul Federal de Justiție din Elveția a precizat că persoanele reținute sunt cercetate pentru luare de mită și primirea de alte foloase, de la începutul anilor 1990 și până în prezent, totalizând peste 100 de milioane de dolari. Acțiunile lor ilegale ar avea legătură cu unele turnee de fotbal din America Latină.
Implicarea americană în acest caz este ca urmare a faptului că acțiunile ilegale au fost puse la punct în SUA, iar pentru tranzacțiile financiare au fost folosite bănci din această țară.
Totodată, Parchetul elvețian a confiscat, la 27 mai, documente electronice de la sediul FIFA din Zurich, în cadrul urmăririi penale începute cu privire la fapte, pentru „spălare de bani și management defectuos”, în procesul de atribuire a organizării Cupei Mondiale, edițiile din 2018 Rusiei și 2022 Qatarului.